Tatiana Ogarkova: ultimul război al lui Vladimir Putin

La 24 februarie 2022, ne-am trezit la ora 5 dimineața din cauza unor zgomote ciudate care se auzeau în depărtare și care semănau foarte tare cu niște detunături. Copiii noștri dormeau liniștiți în paturile lor, în timp ce noi primeam și trimiteam mesaje peste mesaje. Războiul începuse. Exploziile pe care le auzisem, și care s-au dovedit a fi atacuri cu rachete, au fost semnalate la Kiev, Harkov, Ivano-Frankivsk și în alte orașe din țară.

Unul dintre primele misile a distrus o clădire din situl militar de la Brovary, unde locuia profesorul de dans al fiicei noastre celei mari. Câteva ore mai târziu, m-am urcat în mașină pentru a merge la o prietenă care nu mai răspundea la apelurile telefonice. Tancuri ucrainene veneau în întâmpinarea mea, iar șenilele lor lăsau urme în asfalt.

De la acea dimineață dureroasă de 24 februarie 2022, care a marcat sfârșitul lumii astfel cum o cunoscusem până atunci, nu am mai reușit niciodată să adormim la fel ca înainte. Privim cu ochi mari noua noastră realitate.  În timpul primei săptămâni a războiului, am văzut pentru prima oară prieteni de-ai noștri murind în luptă. Am văzut, de asemenea, că armata ucraineană era în măsură să reziste „celei de-a doua armate din lume”. Am văzut europeni procurându-ne arme și dezbătând viitoare sancțiuni.

Privim mai ales Rusia cu ochi mari. Și nu putem înțelege atâta mârșăvie: soldații ruși se laudă față de soțiile lor că au furat cafetiere, covoare și chiar mașini de spălat din satele devastate. Nu ne vine să credem că este posibilă atâta cruzime: ucid civili neînarmați trăgându-le un glonț în ceafă, violează femeile ucrainene în fața copiilor lor și apoi dau foc cadavrelor lor. Bombardează spitalele noastre și ne trimit rachete în fiecare zi, fără excepție. Nu ne vine să credem nici cât sunt de proști: timp de peste o lună, soldații ruși au săpat tranșee în solul Cernobîlului, după care au trebuit să fie transferați în Belarus, fiind victime ale unui sindrom de iradiere, care îi decimează deja.

Privim cu ochii larg deschiși realitatea Rusiei de astăzi. Putin nu este singurul care poartă acest război. Conform unui sondaj recent al Centrului Levada, el se bucură de susținerea a 85% din populația Rusiei.
Este timpul să ne confruntăm cu această nouă realitate. Rezistența eroică a soldaților ucraineni, sprijinul militar și sancțiunile severe impuse de partenerii occidentali ai Ucrainei sunt eficace.

Dar războiul continuă. Cel mai important lucru este să rezistăm, să nu abandonăm, să nu cedăm tentației unui armistițiu, acceptat prea în grabă sau necugetat – indiferent până când. Cu toții dorim pacea. Avem această ocazie unică de a face astfel încât această agresiune incalificabilă a Rusiei să fie ultima. Nicio încetare a focului, nicio concesiune teritorială și niciun compromis nu va servi la nimic altceva decât la a-i permite Rusiei să revendice o victorie parțială, și la a da apă la moară sentimentelor agresive și revanșarde ale societății ruse.
Transnistria în 1992, Georgia în 2008, Crimeea și Donbasul în 2014: în fiecare deceniu, Rusia ridică nivelul provocărilor și al pericolelor care zguduie regiunea. Kremlinul a folosit fiecare semn de slăbiciune al Occidentului ca pretext pentru a-și continua agresiunea. Să privim realitatea cu ochii larg deschiși. Pentru a obține pacea, trebuie să continuăm războiul. Războiul împotriva Rusiei.

Va trebui să facem dovadă de curaj. Mult curaj. Nu numai curajul soldaților ucraineni, ci și cel al partenerilor noștri occidentali de a înăspri sancțiunile (pentru a distruge economia rusă) și de a furniza ucrainenilor armele ofensive necesare (pentru a împinge trupele rusești dincolo de graniță).  

Va trebui să facem dovadă și de fermitate. Fermitatea care va fi necesară, după înfrângerea inevitabilă a Rusiei, pentru a impune fiecărui cetățean rus responsabilitatea istorică a acestei atrocități inumane. Reparațiile pentru daune de război vor trebuie plătite timp de două sau trei generații. Manualele de istorie vor descrie în amănunt crimele de război ale Rusiei. Un muzeu al bătăliei de la Mariupol, sau de la Bucea, va fi construit în centrul Moscovei.

Doar odată terminat acest război sinucigaș se va putea concepe o altă Rusie: o țară care nu suferă de complexul imperiului rănit și fără ambiția de a-și recăpăta fosta grandoare, în detrimentul vecinilor săi.

În 24 februarie 2022, treziți la 5 dimineața, l-am auzit pe Putin proclamând că obiectivele „operațiunii militare” pe care o lansase erau „denazificarea” și „demilitarizarea”. Dar să ne trezim cu adevărat: Ucraina nu are nevoie să fie „denazificată” și „demilitarizată”. Rusia, însă, da.