Pat Cox
Invitatul nostru special, fostul președinte al Parlamentului European, Pat Cox, își amintește marea extindere de acum 20 de ani ca o perioadă de speranță ieșită din comun, când întreg continentul a ajuns, în sfârșit, să respire cu ambii plămâni: Europa de Est și cea de Vest. Și, în timp ce Putin fabulează despre Frăția slavă dar își bombardează vecinii cu rachete balistice, UE rămâne o uniune voluntară a unor popoare libere și suverane, bazată pe valorile fundamentale ale respectării drepturilor omului, egalității și statului de drept.
Evenimentul găzduit la Dublin de Președinția irlandeză a Consiliului UE la 1 mai 2004 și ceremonia de bun venit de la Parlamentul European de la Strasbourg din 3 mai 2004 au fost pentru mine, din punct de vedere politic, dar și emoțional, zile de pozitivitate și speranță extraordinară, zile simbolice de reîntregire, de reunificare și de reconstrucție a unui continent care, astfel, începe să respire cu ambii săi plămâni: estul și vestul. La Dublin, Seamus Heaney și-a recitat poemul „Beacons at Bealtaine”, în care își exprimă optimismul fundamental că această extindere istorică va putea să schimbe convingeri și felul de a gândi și va reuși să producă noi semnificații. La Strasbourg, cele 10 steaguri naționale ale noilor state membre au fost ridicate pe stâlpii uriași fabricați în șantierele navale din Gdańsk, primite cadou din partea Poloniei; drumul lor la Strasbourg reprezintă o evocare simbolică a călătoriei de la comunism la libertate, personificată de prezența lui Lech Wałęsa.
Desigur, pentru toți cei prezenți, evenimentul a fost punctul culminant al unui proces îndelungat și complex de pregătire reciprocă de-a lungul mai multor ani. Sentimentul de bucurie s-a amestecat cu cel de ușurare că s-a ajuns cu bine la linia de sosire după un maraton politic și procedural pentru toți cei implicați.
În opinia mea, extinderea a fost probabil cel mai puternic, transformator și de succes instrument politic al UE din ultimele cinci decenii. Țara mea, Irlanda, s-a alăturat primei extinderi la 1 ianuarie 1973, atunci fiind cea mai săracă țară/regiune din ceea ce se numea pe atunci Comunitatea Economică Europeană. Accesul la o piață extinsă, solidaritatea UE prin intermediul fondurilor de coeziune regionale și, ulterior, în primele decenii de aderare, standarde mai ridicate privind egalitatea de gen și politica de mediu, sprijinul pentru procesul de pace din Irlanda de Nord și recunoașterea consecințelor extrem de dificile pentru Irlanda ale Brexitului, singurul stat al UE care împarte o frontieră terestră cu Regatul Unit, au contribuit toate la experiențe și rezultate deosebit de pozitive. Nu a fost mereu simplu de navigat, în special în timpul crizei din zona euro, dar, în termeni neți, a fost extrem de pozitiv.
Deși respect și regret decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea, acest fapt dovedește un lucru clar: UE este o Uniune voluntară de popoare libere și suverane – libere să adere, libere să plece. Toate acestea contrastează puternic cu războiul neoimperial al lui Putin împotriva Ucrainei, unde mitul său privind Frăția slavă este contrazis, zi de zi, de zgomotul armelor, de exploziile rachetelor balistice și de dronele mortale.
Aderarea Greciei, Portugaliei și Spaniei a contribuit la reapariția acestora ca democrații de succes după dictatură, pe lângă îmbunătățirea nivelului de trai și a calității vieții.
Extinderea uriașă de acum 20 de ani a adus noilor state membre o creștere spectaculoasă, în special celor din Europa Centrală și de Est, printr-o creștere bruscă a investițiilor, a comerțului și a solidarității UE. În medie, PIB-ul lor pe cap de locuitor, ajustat în funcție de inflație și de monedă, a crescut de la mai puțin de jumătate din media UE la trei sferturi din media UE, aflat și el în creștere pe parcursul celor două decenii. PIB-ul pe cap de locuitor al Lituaniei s-a triplat în această perioadă. Sănătatea s-a îmbunătățit, la fel ca și educația, ceea ce a condus la progrese atât în ceea ce privește calitatea vieții, cât și nivelul de trai. Producția agricolă din întreaga regiune s-a dublat. Pe scurt, la fel ca în cazul tuturor extinderilor anterioare, aceasta s-a dovedit a fi un rezultat reciproc avantajos atât pentru statele aderente, cât și pentru UE. Acest lucru mă face să fiu un optimist al extinderii, fără să cad în naivitate.
Evenimentele din ultimii ani din Polonia și situația persistentă din Ungaria oferă o idee despre ceea ce se află în spatele atitudinii divergente față de standardele UE privind statul de drept, libertatea mass-mediei sau drepturile minorităților: aderarea la UE este căutată ca un mijloc de prosperitate, dar UE ca o comunitate de valori este respinsă. Prim-ministrul Ungariei proclamă cu mândrie că țara lui este o democrație iliberală. Indiferent de marja de interpretare pe care ar putea să o aibă în ceea ce privește articolul 2 din TUE, în mod evident, aceasta nu este o cartă pentru o democrație iliberală. („Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”).
Acesta a făcut parte din acordul de aderare la UE și este înscris în toate tratatele de aderare și a fost convenit de toate statele aderente. Formula „păstrați-vă valorile, dar trimiteți-ne banii” nu este o bază durabilă pentru respectul reciproc; acest lucru ar trebui să aibă un impact asupra actualelor țări candidate, care depun toate eforturile pentru a se pregăti pentru aderarea la UE. Mă aștept ca criteriile de la Copenhaga să ocupe un loc mai important în viitoarele negocieri, eventual sub forma unor clauze de aderare care să ofere o modalitate mai solidă de a apăra drepturile și valorile UE. UE nu reprezintă doar o piață și o platformă de progres material, chiar dacă acest lucru este de dorit – ba acest lucru nici măcar nu este rațiunea esențială de a fi a Uniunii.
Acestea fiind spuse, pe baza rezultatelor obținute până în prezent în ceea ce privește extinderea, aceasta a fost în esență pozitivă pentru toți cei implicați și ar trebui abordată într-un cadru pozitiv. Statele candidate vor trebui să intre într-un proces de transformări semnificative, fiecare în propriul ritm. Și UE are teme de făcut în ceea ce privește procesul său decizional și capacitatea bugetară de a absorbi noile state membre, precum și în ceea ce privește asistența pentru preaderare. După acordarea statutului de stat candidat și în urma examinării, cadrele de negociere, deschiderea și închiderea negocierilor, precum și eventualele tratate de aderare necesită unanimitate din partea Consiliului. Niciuna dintre acestea condiții nu este simplă sau ușoară. Se speră că toate statele membre vor respecta obligația de „cooperare loială” de a contribui la îndeplinirea misiunilor care decurg din tratat [articolul 4 alineatul (3) din TUE].
Ucraina este un caz diferit în ceea ce privește complexitatea din cauza dimensiunii sale, a ponderii relative a agriculturii în PIB în comparație cu media UE și a sărăciei sale comparative în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor și, bineînțeles, din cauza războiului și a consecințelor sale devastatoare. Negocierile pot începe. Ucraina se află deja pe calea integrării prin intermediul Acordului său de asociere și al Acordului său de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE. Acestea ar putea fi extinse progresiv în timp, dar, în cele din urmă, un rezultat teritorial stabilit și o pace stabilă – în care aderarea la UE poate juca un rol – va fi o condiție prealabilă esențială pentru aderare. UE are nevoie de stabilitate, nu de haos, pe flancul său estic, iar aderarea Ucrainei este, în cele din urmă, atât în interesul colectiv, cât și în interesul Ucrainei.
Pat Cox, fost Președinte al Parlamentului European în perioada 2002-2004
Pat Cox este politician și jurnalist irlandez. A fost președintele Parlamentului European în perioada 2002-2004 și președintele Mișcării Europene Internaționale (2005-2011). Se află la conducerea Fundației Jean Monnet pentru Europa din 2015. De asemenea, este coordonator european pentru coridorul TEN-T (transport) al rețelei centrale Scandinavia-Marea Mediterană (UE) și lider al misiunii Parlamentului European de evaluare a nevoilor și de punere în aplicare a reformei parlamentare a Radei Supreme din Ucraina. La începutul carierei sale, a lucrat ca redactor la postul de știri TV RTE din Dublin. În 2004, dl Cox a câștigat Premiul Internațional Charlemagne de la Aachen pentru angajamentul său parlamentar față de extinderea Uniunii Europene.
Citește mai mult!
