Karel Lannoo

Este la modă, în zilele noastre, să afirmi că Europa nu este competitivă și să ceri o campanie masivă de dereglementare la nivelul Uniunii. Însă măsura în care situația economică este problematică depinde nu numai de circumstanțe, ci și de modul în care este definită valoarea nominală și de referință a competitivității utilizată pentru evaluare.

În plus, competitivitatea este asimilată în mod eronat cu dereglementarea, ca și cum o campanie masivă de simplificare ar fi soluția. Dacă dorim să controlăm discursul, adică să nu pierdem controlul asupra mesajului și să îl lăsăm în seama taberei eurosceptice, trebuie mai întâi să ne asigurăm că parametrii folosiți sunt cei corecți.

Competitivitatea ca obiectiv de politică revine în prim-plan, deși nu a dispărut niciodată. În acest sens, este important să ne amintim câteva lucruri. Prin Strategia de la Lisabona, adoptată oficial de Consiliul European de la Lisabona din martie 2000, UE dorea să devină „cea mai competitivă și mai dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă de creștere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune și cu o mai puternică coeziune socială”. Încă din anii Delors, competitivitatea a fost o preocupare pentru Comisia Europeană – vă invit să citiți faimosul articol din 1994 al lui Paul Krugman, care o numea „o obsesie periculoasă”. La momentul respectiv, dl Delors își exprima îngrijorarea cu privire la creșterea șomajului în Europa, în contextul concurenței SUA și Japoniei, și propunea, ca soluție, un program de investiții în infrastructură și tehnologii de vârf. Nimic nou sub soare.

Simplificarea legislativă se află de multă vreme pe ordinea de zi. Proiectul SLIM – Simplificarea legislației pieței interne a fost lansat în 1996, pe vremea când UE avea 15 state membre. Comisarul european Charles McCreevy (2004-2009) se pronunța în favoarea „pauzelor” de reglementare în 2005 și 2006, înainte de izbucnirea crizei financiare. Vicepreședintele Frans Timmermans a fost însărcinat, în cadrul Comisiei Juncker, cu un program pentru o mai bună legiferare. Deși toate aceste planuri au fost lăudabile, ar fi mai bine să se abordeze mai curând cauzele profunde ale complexității reglementării – de exemplu, procesul decizional și aplicarea deficitară – decât să se trateze doar simptomele. Fiind implicate 27 de state membre, acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut.

Competitivitatea, cel puțin astfel cum este definită în raportul Draghi, se referă mai mult la productivitate și la creșterea PIB-ului, care pot oferi rezultate foarte diferite în funcție de indicatorul ales. Există însă și alte modalități de a măsura competitivitatea. S-ar putea, de exemplu, compara competitivitatea internă cu cea externă. Pe plan intern, UE pare slabă, cu o productivitate în scădere în comparație cu SUA. Pe plan extern, însă, UE are un excedent comercial și de cont curent, în timp ce SUA se confruntă cu un enorm deficit comercial și de cont curent – lucru care nu pare, însă, să pună probleme (decât președintelui Trump).

De asemenea, UE are o poziție bugetară mult mai bună decât SUA sau chiar decât Japonia; în ce privește China, însă, nu dispunem de date concludente pentru o comparație exactă. Deficitul bugetar al UE era de aproximativ 3,5 % din PIB în 2024, în timp ce, în SUA, acesta era aproape dublu (6,4 %). SUA pot finanța acest deficit pe piețele internaționale datorită poziției dolarului la nivel mondial, deși divergențele dintre ratele dobânzilor pe termen mediu dintre UE și SUA semnalează preocupări ale pieței cu privire la economia SUA. În prezent, rata dobânzii la împrumuturile de pe piață pe șase luni se ridică la 4,8 % pentru dolarul american, în timp ce, în zona euro, aceasta este de 2,5 % (Euribor).

În plus, prețurile energiei în UE au fost mult mai mari decât în SUA de la jumătatea anului 2021, când Putin a început să manipuleze prețurile, ceea ce reprezintă o problemă de competitivitate pentru industria prelucrătoare, în special pentru Germania. În prezent, costul energiei în UE este cu cel puțin 50 % mai mare decât în SUA.

Politica energetică este un alt bun exemplu pentru dezbaterea privind reglementarea: să fie suprareglementarea adevărata problemă? Dimpotrivă, de vreme ce UE dispune de o piață unică a energiei pentru distribuție, dar nu și pentru producție, care rămâne sub controlul statelor membre. Această situație creează probleme în țările cu producție excedentară, deoarece prețurile cresc din cauza penuriei de energie din alte țări, așa cum este cazul între Suedia și Germania.

În plus, în sectorul digital, s-ar putea pune întrebarea dacă lipsa reglementării este o soluție mai bună. Dorim libertate de exprimare în stil american fără moderarea conținutului? Dorim un oligopol așa cum avem astăzi?

Această scurtă reflecție subliniază că orice dezbatere privind competitivitatea și dereglementarea trebuie abordată cu cea mai mare grijă pentru a evita ca aceasta să degenereze într-o discuție fără nuanțe, care ar putea avea un impact negativ asupra elaborării unor politici economice sănătoase.