European Economic
and Social Committee
Locuințele trebuie să fie un drept fundamental, afirmă primul forum al CESE pe această temă
Dreptul la locuință trebuie considerat un drept fundamental, care să garanteze o locuință decentă și durabilă pentru toți europenii, inclusiv pentru tineri și grupurile vulnerabile.
Acesta este apelul ferm lansat de participanții la Forumul CESE privind locuințele, care a avut loc pentru prima dată la 5 decembrie 2024, în cadrul sesiunii plenare a Comitetului. Dezbaterea care a avut loc cu această ocazie a adus laolaltă vorbitori importanți și a dus la adoptarea unui aviz pe această temă.
În urma numirii dlui Dan Jørgensen în funcția de comisar pentru energie și locuințe, președintele CESE, dl Oliver Röpke, a salutat decizia istorică de a crea un portofoliu specific privind locuințele în cadrul noii Comisii. Dl Röpke a declarat: „Locuința este un drept fundamental, nu un privilegiu, și nu putem accepta excluderea populațiilor vulnerabile de la această necesitate esențială. În contextul în care ne confruntăm cu o criză gravă a locuințelor care afectează aproape fiecare stat membru, subliniez nevoia urgentă de a se garanta că locuințele accesibile ca preț, durabile și decente devin o realitate pentru toți.”
Pledând pentru o nouă perspectivă care să considere locuințele o infrastructură vitală pentru societate, pe picior de egalitate cu sănătatea și educația, dl Bent Madsen, președintele Housing Europe, a afirmat: „Salutăm viziunea noului comisar pentru locuințe, care a afirmat că abordarea noastră ar trebui să se bazeze pe valori, norme și investiții. Suntem pregătiți, în calitate de cooperativă publică și furnizor de locuințe sociale, să arătăm modul în care se pot livra locuințele de care au nevoie cetățenii și societățile noastre.”
În avizul pe tema „Locuințe sociale decente, durabile și la prețuri accesibile în UE”, elaborat de dnii Thomas Kattnig și Rudolf Kolbe, CESE recunoaște că a existat o disfuncționalitate a pieței locuințelor. Aceasta trebuie abordată prin îmbunătățirea condițiilor-cadru, cum ar fi datele, coordonarea, procedurile de aprobare și normele de amenajare a teritoriului, prin instituirea dreptului fundamental la locuință, prin asigurarea unei finanțări suficiente, prin punerea în aplicare a abordării „locuința înainte de toate” pentru persoanele fără adăpost și prin concentrarea mai mare pe durabilitate și pe nevoile tinerilor. (mp)